poate ca m-am obisnuit cu jumatati de masura. un zambet, o strangere de mana. un telefon sau un mesaj o data la foarte mult timp. poate ca am fost mereu acolo cand ai avut nevoie, sau macar am vrut sa fiu. poate ca am profitat de fiecare ocazie ca sa te vad, ca sa imi dovedesc mie ca esti altfel. am crezut ca daca ma vezi ziua ta e macar putin mai buna, ca iti place sa observi cum cresc. ca esti mandru de mine. ca sunt eu intr-o lume in care toti incearca sa schimbe asta. speram ca o cafea cu scortisoara bauta in fuga sa iti umple sufletul de fericire. credeam ca va veni o zi in care sa ma intrebi cum imi merge si sa ai rabdare sa iti povestesc toate nimicurile, sa ma repet, sa rad si tu sa nu intelegi nimic dar sa imi acorzi toata atentia pentru ca merit, sa nu ma intrerupi, sa mori dupa entuziasmul din vocea mea. credeam ca avem mai multe in comun decat desenele preferate, 18 ani trecuti si ei, muzica de pe rock fm si jocurile stupide pe calculator.

poate ca m-am obisnuit sa nu fiu locul unu in viata ta. si poate nici in a altora. poate ca de aia am trecut prin atatea. se zice ca oamenii fug de relatii din doua motive. ori nu le pasa, ori le pasa prea mult. relatii in general. multumesc pentru tot.

poate ca in final nu ma cunosti deloc si o sa discutam aceleasi banalitati la infinit. poate nu o sa petrecem Craciunul impreuna, poate ne vedem din intamplare sau poate o sa ne acordam nenumarate sanse sa ne gasim si nu vom ajunge la nici un rezultat. oricum, in lumea asta, cine mai depune efort?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: