Nu stiu cand s-a intamplat. Poate dintr-o data, poate ca in fiecare zi cate putin. Ma uit la poze si ma gandesc la ziua in care am vazut prima data aceasta urma de tristete amestecata cu bucurie si binecuvantare pe fata mea. La 20 de ani ai lumea la picioarele tale si puterea de a construi poteci pe orice fel de munte. Mai am atat de mult de invatat si viata este cel mai bun profesor.

Nu stiu cand am inceput sa ma simt singura chiar si atunci cand sunt inconjurata de oameni. Mi-e dor de mare, de pescarusi, de libertate si de … mine. Mi-a luat atata timp sa constientizez ca eu sunt centrul universului meu. Si oricat de mult as incerca si as darui si m-as schimba si m-as intoarce pe toate partile nu o sa fiu mai mult decat ceea ce sunt si de cele mai multe ori nu pot alege ce rol o sa joc in viata celor dragi.

2014 am crezut ca e despre autenticitate. De fapt, e si despre curaj si rabdare. Sunt tare curioasa ce voi fi la sfarsitul anului, e abia iulie si viata mea a fost de atatea ori data peste cap. Limite, ale mele si ale altora si capacitatea de a te deschide si a intelege. Suma tuturor lectiilor despre curaj pe care le-am primit de la cine ma asteptam mai putin. Acel zambet trist cand ajungi sa spui cinstit: acesta sunt eu, aici incep si aici ma termin momentan, si ma voi extinde dar am nevoie de timp. Acestea sunt limitarile mele, asa am invatat sa fiu, dar voi creste. Speranta ca in fiecare zi te depasesti cate putin. Nevoia de a adauga „cu picatura” cate putin la tine, de a nu opune rezistenta, de a te lasa dus de curent.

Ce te face cine esti? Educatie, familie, mediu, intamplari, prieteni, felul in care iti bei cafeaua dimineta? Cat de mare e diferenta intre cum te percepi tu si cum te vad cei din jur?

Gustul succesului. Oameni care cred in mine, care cred ca visele devin realitate. Multa munca, o luna si cateva zile de stat acasa si dupa un nou inceput. O iau de la inceput mereu cu acea atitudine de invingator si cu convingerea ca voi ajunge exact unde trebuie sa ajung. O luna si cateva zile si tot mai putine lucruri ma tin acasa. Alegerei, Letonia, un loc pe care trebuie sa il fac sa se simta ca acasa.

2 parinti minunati care stiu ce am nevoie chiar si atunci cand eu am uitat.. si care la 45 de ani invata in fiecare zi cum sa iubeasca mai mult. cum sa se deschida. cum sa daruiasca.

Atat de multi oameni disfunctionali in jurul meu, incerc sa imi repet ca nu e datoria mea sa salvez pe nimeni. Intre timp, incerc sa ma salvez pe mine..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: