am momente in care imi vine sa urlu dupa voi pentru ca atunci cand soptesc nu ma mai auziti, sunteti prea departe. si daca as putea v-as intreba de ce ati plecat, de ce am ramas in urma, ce ati vazut voi frumos acolom departe de mine si de ce nu am putut sa ne crosetam mai departe drumul impreuna.

apoi cred ca m-am saturat sa ma lase ceilalti in urma. totusi, nu m-am gandit foarte des cum e cand plec eu. la fel, fara explicatii… si dupa inteleg. cateodata esti prea obosit sa …tot. asa ca te multumesti sa sa pleci, cum ar zice Camil Petrescu sa lasi „tot trecutul” . cateodata face atat de bine la suflet si este cea mai buna solutie.

azi m-am hotarat sa nu mai las oamenii care fac atat de putin pentru mine sa imi controleze atat de mult viata. azi privesc in urma si zambesc. iar despre privit inainte, e cu incredre. de data asta nu mai simt miros de frica pentru noi inceputuri si am o privire curioasa. ochii mei verzi nu au mai fost de mult atat de frumosi

Anunțuri

cred in oameni frumosi, oameni alaturi de care poti sa cresti. poate ca maturitate inseamna sa accepti persoana care a fost, sa o respecti in ciuda greselilor si sa te bucuri ca acum e din nou pe drumul cel bun. pana la urma si acest drum „bun” e relativ.

totul in jurul meu e despre perspectiva. ploua iar eu trag o linie. calculez cati oameni am pierdut si de ce, apoi cati au venit noi, ce au adus cu ei. cate bagaje mai am si locuri de depozitare. incerc sa fac curatenie in toate locurile din inima mea din care unii sau altii au plecat fara sa adune dupa ei.

ieri am zambit. ma bucur ca ai venit acasa, imi era atat de dor de tine. nu stiu ce ai facut dar mi-ai zguduit lumea din nou ca apoi lucrurile sa cada toate la locul lor. cred ca daca nu veneai si nu aveam atata de invatat iar viitorul meu nu depindea de luna aceasta ma urcam in primul tren. dar am spus mult prea multi de „daca”.

se pare ca perioada asta e caracterizata de ” ce ar fi daca… „, „daca ar fi dupa mine as…” , „daca as putea uite ce as face..” . o sa treaca toate si dupa o sa imi fie dor chiar si de incertitudine.

de fapt, imi e dor. am invatat ca sufletul meu e facut dintr-o combinatie de mare, nisip si praf de stele. imi lipsesc cantece de chitara, concerte, un pahar in plus de bere, plecatul prin tari, fuga catre oameni dragi. imi e dor sa traiesc si altceva. poate ca doar imi lipseste curajul de a infrunta necunoscutul, ofof eu si zona mea de confort se pare ca ne intelegm prea bine.

doar pentru ca am mai pierdut o data nu insemana ca nu am avut de invatat. multumesc pentru tot 🙂

caci in curand va fi vorba despre noi inceputuri…
iar noi mergem inainte pe principiul: ce se mai poate intampla? si asteptam ca toate lucrurile bune si frumoase sa navaleasca peste noi.

am invatat ca nu trebuie niciodata sa te opresti din a darui. a darui din timpul tau, din experientele tale, din sufletul tau. am invatat cat de important este sa nu mai judeci, sa spui ce simti si sa cresti impreuna cu cineva.

viata. e amuzanta. iti ofera sanse pe care nu le iei in cosiderare. dupa un timp te trezesti la realitate si lucrurile nu mai sunt in favoarea ta… ai doua variante: sa razi de prostia ta sau sa stai si sa plangi in perna. curios fapt ce o sa faci acum..

acel moment cand esti gol pe dinauntru, cand orice s-ar intampla te lasa rece, cand nu poti sa reactionezi. cand nu stii ce vrei, nici ce ai nevoie. cand inca mai crezi ca poti sa uiti de toate daca cineva te ia in brate sau iti zambeste. cand ti-e dor de sclipirea din ochii oamenilor, acea sclipire care da lumii un sens. cand simti prea mult si in acelasi timp nimic.

intre timp am plecat sa ma gasesc, o sa dau eu un semn cand ma intorc..

stii, toata chestia asta cu a fi puternic, la ce te ajuta? cu ce esti mai presus daca ai experimentat mai mult, daca ai zambit cand iti venea de fapt sa strigi si sa te dai cu capul de pereti? daca ai continuat chiar si cand ai spus ca nu mai poti, daca ti-ai depasit limitele? cat de mult conteaza? pentru cine?

cate nopti o sa mai adormi cu gandul la ce ar fi fost daca…? toate sansele pe care le-ai ratat, toti oamenii pe care ai avut ocazia sa ii cunosti. cand pleci dintr-un oras mic toti au auzit despre tine, esecurile tale, reusitele tale. dupa un timp vrei sa scapi si sa intrii in lumea cea mare. dintr-o data te-ai maturizat prea mult, prietenii tai nu mai sunt asa cum ii credeai, viata ta nu mai e caracterizata de echilibru ci de schimbare. urmatoarea intrebare pe care ti-o pui este cat de mult mai poti sa rezisti?

cate dimineti o sa te trezesti si o sa te simti singura chiar si atunci cand esti inconjurata de oameni? de cine ai nevoie ca sa te simti din nou tu? cata rabdare mai ai?

Previous Older Entries