Nu stiu cand s-a intamplat. Poate dintr-o data, poate ca in fiecare zi cate putin. Ma uit la poze si ma gandesc la ziua in care am vazut prima data aceasta urma de tristete amestecata cu bucurie si binecuvantare pe fata mea. La 20 de ani ai lumea la picioarele tale si puterea de a construi poteci pe orice fel de munte. Mai am atat de mult de invatat si viata este cel mai bun profesor.

Nu stiu cand am inceput sa ma simt singura chiar si atunci cand sunt inconjurata de oameni. Mi-e dor de mare, de pescarusi, de libertate si de … mine. Mi-a luat atata timp sa constientizez ca eu sunt centrul universului meu. Si oricat de mult as incerca si as darui si m-as schimba si m-as intoarce pe toate partile nu o sa fiu mai mult decat ceea ce sunt si de cele mai multe ori nu pot alege ce rol o sa joc in viata celor dragi.

2014 am crezut ca e despre autenticitate. De fapt, e si despre curaj si rabdare. Sunt tare curioasa ce voi fi la sfarsitul anului, e abia iulie si viata mea a fost de atatea ori data peste cap. Limite, ale mele si ale altora si capacitatea de a te deschide si a intelege. Suma tuturor lectiilor despre curaj pe care le-am primit de la cine ma asteptam mai putin. Acel zambet trist cand ajungi sa spui cinstit: acesta sunt eu, aici incep si aici ma termin momentan, si ma voi extinde dar am nevoie de timp. Acestea sunt limitarile mele, asa am invatat sa fiu, dar voi creste. Speranta ca in fiecare zi te depasesti cate putin. Nevoia de a adauga „cu picatura” cate putin la tine, de a nu opune rezistenta, de a te lasa dus de curent.

Ce te face cine esti? Educatie, familie, mediu, intamplari, prieteni, felul in care iti bei cafeaua dimineta? Cat de mare e diferenta intre cum te percepi tu si cum te vad cei din jur?

Gustul succesului. Oameni care cred in mine, care cred ca visele devin realitate. Multa munca, o luna si cateva zile de stat acasa si dupa un nou inceput. O iau de la inceput mereu cu acea atitudine de invingator si cu convingerea ca voi ajunge exact unde trebuie sa ajung. O luna si cateva zile si tot mai putine lucruri ma tin acasa. Alegerei, Letonia, un loc pe care trebuie sa il fac sa se simta ca acasa.

2 parinti minunati care stiu ce am nevoie chiar si atunci cand eu am uitat.. si care la 45 de ani invata in fiecare zi cum sa iubeasca mai mult. cum sa se deschida. cum sa daruiasca.

Atat de multi oameni disfunctionali in jurul meu, incerc sa imi repet ca nu e datoria mea sa salvez pe nimeni. Intre timp, incerc sa ma salvez pe mine..

Mi-ai trimis un reportaj cu o casa rotunda cu geamuri spre stele. Of, V., esti asa un om special. Imi dovedesti mereu si mereu ca nu exista distante intre oameni, doar kilometrii. 271 mai exact. 

(reportaj)

– Daca vrei, putem sa ne mutam intr-o casa rotunda.

– Cand? Se poate sa nu fie in Timisoara, sa fie la mare? 

– Da, poate fii oriunde. La munte, la mare…In Timisoara.. In Sibiu.. nu conteaza

– Am impresia ca stelele se vad mai frumos la mare. Mereu. 

– Mereu romantica.

– Mereu vezi frumosul in oameni, in locuri, in lume. 

– Ne mutam?

– La 40 de ani, daca o sa fim tristi si singuri, ne mutam intr-o casa cu stele, de acord?

– Perfect!

Viitorul suna mai bine acum. Sper ca la 40 de ani inca sa mai am ocazia sa iti cumpar ciocolata de casa si tu sa imi oferi povesti despre oameni si locuri. O sa mergem in muzee, o sa bem vin si o sa ne amintim cum ne-am cunoscut in tabara aceea de vara. 

Am inchis ochii si au trecut 20 de ani.. oare? 

Imi aduc aminte prima zi de liceu, toti eram agitati si ne gandeam unde si cu cine vrem sa stam. ai intarziat si te-ai pus in prima banca. bluza albastra, flutere in par. de cand te-am vazut am stiut ca vreau sa fim prietene. esti genul de om care aduce bun si frumos intr-o incapere. si dupa, ne-am cunoscut si ne-am mutat in acelasi colt si asa am inceput sa ne ocupam vietile una alteia. cate povesti fara sens, cate idei, valori si glume seci am impartit. si zilele in care chiueam la radio. sutele de plimbari pe centru. ziua in care am cumparat un morcov si am stat la o coada kilometrica pentru a plati 15 bani din dorinta de a face ceva.. altfel.

…si azi te-am vazut mireasa! si zilele in care ne uitam impreuna la „proposal”-uri pe youtube. esti superba! esti mai frumoasa decat orice mireasa vazuta pe internet. ma bucur ca am avut ocazia sa vin sa te vad. nu ma asteptam sa plang, sa imi umplu sufletul cu atata emotie. esti prima prietena a mea care se casatoreste. ti-as spune ca esti o printesa si ca imi doresc ca lumea asta sa nu dea niciodata in voi, sa fiti fericiti si sa aveti puterea sa va iubiti mereu. dar voi faceti deja asta. sunt fericita ca exista atatia oameni dispusi sa daruiasca in jurul vostru. imi plac nuntile voastre mai mult, oamenii scriu poezii, rugaciunile va sunt sincere, cantati. 

…si azi m-am intors in mine. si v-am vazut tot pe voi, peste 5 ani, peste 10 ani, peste 20 ani. si aveati aceiasi sclipire in ochi. si am zambit.

ziua constientizarilor: am obosit sa ma perfectionez. sa fiu mai buna, mai intelegatoare, mai iubitoare. sa invat sa primesc. sa am bariere si mai apoi sa ma chinui sa le dobor. azi vreau sa cred ca intr-o zi voi fi suficient pentru cineva. chiar si atunci cand cer mult, chiar si atunci cand ocup spatiu. vreau pe cineva care sa fie mandru cu mine. stiu ca o sa intalnesc pe cineva care o sa se uite la mine ca si cand as fi tot ce a asteptat toata viata asta.

azi ma opresc din a mai fugi dupa iubire. azi nu mai vreau sa o bag intr-o cutie pentru a ma uita la ea cand vreau, cand am nevoie sau curaj. azi renunt la toate jocurile si la toate motivele care stau in spatele faptului ca el nu a raspuns la mesaj sau ca eu puteam sa fac mai mult. mereu poti sa faci mai mult, dar e nevoie de reciprocitate.

si sper ca intr-o zi, cand voi fi renuntat, ea se va strecura in inima mea si ma va face sa radiez si sa o imprastii in toata lumea. pana atunci, o sa incerc sa dau tot ce pot, tot ce am, sperand ca ajunge. 

ieri m-am urcat in taxi si soferul mi-a spus ca se vede pe mine ca sunt un om bun si el stie ca pot sa construiesc multe in viata asta mai ales daca voi avea pe cineva langa mine. si ca imi ureaza norocul sa il gasesc. si mi-a mai spus ca se vede din siguranta mea ca imi lipseste iubirea. de fapt, finetea. iubirea te inmoaie chiar si atunci cand esti puternic. ce contradictie, sa fii moale si puternic in acelasi timp. si totusi, se poate. si e frumos. multumesc soferule, sa ai parte de zile bune, cu soare si cu oameni dragi. 

universul are 3 modalitati de a reactiona fata de tine: iti zice da, iti zice nu sau iti arata ca are ceva mai bun pregatit pentru tine.

nimic nu e intamplator. nimic nu e intamplator.

 

perspective.. am hotarat ca daca 2013 a fost anul realizarilor, 2014 e anul perfect pentru schimbare. si am decis sa devin..eu. anul asta ma las sa fiu vulnerabila. stiu ca e iunie si e un pic cam tarziu pentru o rezolutie dar, draga 2014, voi fi atat de autentica si promit sa incerc sa nu mai imi pun bariere singura, sa nu mai im fie frica, sa ma arat. 

si.. o sa incep prin a constientiza fiecare moment in care imi vine sa fug, si cu un pas inapoi, sa fac o pirueta si sa ma intorc unde imi e locul. si in loc sa fug catre un loc sigur, sa ma indrept catre necunoscut. sunt atatea brate intinse catre mine, sa ma prinda, acolo. daca nu faci mereu ceva nou vei avea aceleasi rezultate. si o sa alerg catre ce imi doresc nu de ce imi doresc. cu inima plina si cu parul blond stralucind in soare 

Cand o sa cresc mare o sa devin.. om. O sa devin si mai om. Problema cu schimbarea e ca nu ne dam seama cand se intampla. Ne gandim ca ne vom schimba sau ca vom realiza tot ce avem nevoie sa realizam, fara sa ne dam seama ca totul incepe acum. 

Incerc mereu si mereu sa imi aduc aminte ca ieri a trecut si ca maine nu stiu ce se va intampla. Tot ce am la dispozitie sa ma dezvolt se intampla acum. Traiesc, investesc, iubesc, ma bucur, multumesc pentru ce am, acum. 

Cand pornesti la drum… stai, ce fel de drum? Aaa, da! Cand pleci pe drumul spre tine vei da de o gramada de situatii neprevazute. Te vei lovi constant de propria indiferenta, de proprile dureri, de propria neputinta. Si atunci ai de ales daca vrei sa continui sau vei renunta cu speranta ca ti se intampla ce e cel mai potrivit si nu ai nevoie sa investesti. De fiecare data cand vei avea certitudinea ca poti sa iti iei avant te vei lovi de o bariera personala. Singura persoana care sta in calea realizarilor tale esti tu. 

Ai grija cum calatoresti, e frumos sa gasesti si pe cineva cu care sa te tii de mana pe parcurs. Drumul e lung, singuratatea e un concept. Totusi, florile au alt miros si cerul alta culoare cand ai pe cineva alaturi.

Nu-i un drum usor, dar privelistea de pe varful muntelui e superba si merita tot efortul. Dupa ce ai parcurs drumul, nu te mai poti intoarce. Partea buna e ce dezvoltarea ta continua la infinit. Exista un numar extraordinar de sanse de a deveni mai bun.  

Pana la urma ce inseamna „a fi om”? inseamna a sti de unde ai plecat, a avea avant, a-i ajuta si pe ceilalti sa vada drumul. Unii te vor urma dar majoritatea se vor rataci pe drum. Poate asa e sa fie, poate o iau si ei pe drumul lor si acesta nu coincide cu al tau decat pana la un punct. Nu uita ca fiecare vine cu bagajul sau. In final, nu renunta sa daruiesti, sa iubesti, sa sacrifici si sa ai curajul sa investesti, indiferent care e bursa valorilor si sentimentelor. 

„am incredere in procesele vietii” scriam data trecuta. mereu si mereu uit ca tot ce imi doresc se indeplineste mai devreme sau mai tarziu.

 

stiam ca am sa te intalnesc, deja prea multe drumuri duceau spre tine. am auzit numele tau de prea multe ori in ultimele doua luni. stiam de cand am plecat de acasa ieri ca am sa te cunosc, eram relaxata si asteptam. 

„alle” am spus

„stiu cine esti” mi-ai raspuns (cum poti sa stii cine sunt? ce ma face cine sunt? prin ce am trecut? de ce sunt asa cum sunt? dar tu te refereai ca m-ai recunoscut, atat, dar formularea ta a ramas in mine)

ti-am povestit despre cum in ultimele doua luni am inceput sa observ cat de multe limite am, si cum vreau sa le depasesc. ce fel de discutie e asta pentru o prima intalnire? 

ce nu ti-am spus e cat de mult nu imi place incertitudinea si fluturii din stomac. de obicei reusesc sa ii linistesc dar acum ei danseaza si corpul meu vibreaza. 

„daca as avea o gropita in obraz de fiecare data cand zambesc, nu as sta incruntata niciodata” – sper sa iti aduci aminte de asta.

 

cu gandul la tine, pe data viitoare! 

„am incredere in procesele vietii” sopteste o voce in interiorul meu.

atat de multa liniste si calm in mine si in acelasi timp atatea ganduri care se amesteca. cum faci diferenta intre ce e real si ce e realitatea ta? cand te opresti din daruit? de ce? in final te aduni si hotarasti sa faci un muzeu din toti oamenii care puteai sa fii, din tot ce ai lasat in urma ta? 

intamplarea face ca fiecare minune incepe cu un prim pas. cum am inceput sa ma misc, lumea intreaga a dansat in jurul meu. mi-am umplut astfel sufletul de oameni frumosi, cuvinte calde, amintirea lacrimilor de neputinta. v-am mai zis oare ca eu cred ca fiecare razboinic crede in succes si asta il aduce si mai aproape de reusita? dar bineinteles, succesul e trecator. e ca o mamaruta care se aseaza pe palma ta doar pentru a-si lua zborul cateva clipe mai tarziu. oh mamarute, si oh, primavara! 

studenti, initiative, oameni care cred in ceva si fac orice sa creasca impreuna cu visul lor! oameni „mari”, adulti care isi permit sa isi lase la vedere partea vulnerabila si iubirea pentru viata si cei din jur. oameni diferiti, oameni cu concepte, oameni care au muncit mult, oameni care nu se dau batuti. 

pentru ca intotdeauna am crezut ca lucrurile se intampla cu un motiv m-a gasit un mesaj, pe un cartonas colorat oferit cu drag. spune asa: „am incredere in procesul vietii”. atat de mult aveam nevoie sa mi se reaminteasca asta incat am zambit si am stiut pe loc ca il voi pune la vedere. Pe verso, scrie: ‘exista un ritm si o curgere a vietii, iar eu sunt parte din ea. viata ma sprijina si imi aduce tot ce e bine si experiente pozitive. am incredere ca viata imi aduce ceea ce e bine pentru mine, la cel mai inalt nivel”

totusi, orice as face, oricat as darui, tot exista un gol undeva, adanc, in mine. si dupa stau si ma intreb de ce lumea are un curs firesc si de ce exista aceasta sincronizare. si de cate ori te-am intalnit pana acum si de ce nu am putut sa te cunosc sambata. cam atat.

pana data viitoare te las cu flori in par si vise sub perna. ai grija sa nu le speli atunci cand schimbi asternuturile 

 

tu, cel care zambeste si se uita catre nicaieri, vin zile mai bune.

m-am bucurat ca un copil cand am vazut primul copac inflorit chiar daca era langa un bloc scorojit si gri. am vrut sa iti scriu acum ceva timp, dar nu am avut putere, si nici suflet. si imi plantasem singura bucatica ramasa, cu speranta ca va creste. si uite ca daca uzi bine pamantul si crezi in tine, chiar se intampla. am inflorit in acelasi timp cu primavara. azi am cantat. pentru mine, asa cum m-ai invatat. 

am citit mult si am baut cantitati industriale de ceai. mi-am pus si ochelari intre timp. nu m-am mai gandit in fiecare zi la tine, mi-am promis ca am sa ma vindec. am inteles diferenta intre a apartine unui loc sau unor oameni si a te integra. nu mai vreau sa ma integrez. vreau sa ma simt acasa. si acasa nu poate fi inlocuit cu nimic. zicea cineva frumos ca you can’t make homes out of human beings, someone should already told you that dar eu intotdeauna am crezut in imposibil. am acceptat provocarea de a face ceva nou in fiecare zi a lunii martie dar dupa mi-am dat seama ca nu ma prea pricep la asta. dar am ramas cu amintiri frumoase. 

am fost si mai  mandra de tine cand intr-o zi la masa de langa s-a asezat prietena ta. are ochi de copil si un zambet cald. 

m-am reapucat de proiecte. cineva m-a facut sa cred ca pot face din nou lumea mai buna. saptamana viitoare plec in Paris. visele chiar devin realitate, vezi? am aplicat si pentru un semestru de studiu in Letonia. Letonia, te-ai fi gandit la asta? 

vin zile si mai bune, ma auzi, tu, cel care zambeste si se uita catre nicaieri? o sa te intorci acasa si o sa ne plimbam pe stradutele orasului. o sa ne prefacem ca suntem completi, dar amandoi stim ca nu e asa. o sa ne tinem de mana pentru ca nu avem nevoie de cineva care sa ne vindece, avem nevoie de cineva care sa ramana cu noi cat timp ne vindecam singuri.

tu, cel care zambeste si se uita catre nicaieri, te astept acasa 

 

 

suma tuturor oamenilor si situatiilor care te lasa gol pe dinauntru si apoi suma tuturor binecuvantarilor. ma contraziceam acum ceva timp cu un baiat despre un cuvant pe care ar trebui sa il purtam cu noi in viata. ai castigat dragutule, da, aveai dreptate, cuvantul este echilibrul. sper totusi acum ca o sa inclin balanta spre bun si frumos. a trecut atata timp de cand ceva mi-a facut sufletul sa zambeasca. am fost invatata sa ofer. si atunci cand nu mai am ce sa ofer sau nu mai pot asta, sa nu ma opresc. pentru ca asta fac luptatorii si intotdeauna mi-au placut povestile cu supereroi.

sunetul unei chitare in fundal, carti, rame foto si oameni plecati de acasa fiecare unde l-a dus viata. abia astept sa va intoarceti, voi imi faceti bine. o zi in care m-am simtit recunoscatoare. mama mea care implineste 45 de ani, e atat de buna si de frumoasa si nu stiu ce as putea face sa ii multumesc pentru tot ce face pentru mine.

dimineata unui examen, in sesiune, ninsoare. paltonul verde, termosul de cafea, capul in pamant. Raluca in statie, zambind. nu imi place frigul si obosita, ma plang. imi spune ca e fericita. ii spun cat imi place vara, marea, aerul, oamenii. imi spune ca nu a mai vazut zapada de 10 ani, ca in Spania nu ninge. moment in care simt cum ma inunda un val de caldura si incep sa ma bucur alaturi de ea. multumesc ca mi-ai aratat cum sa intorc lucrurile in favoarea mea, uitasem, nu a mai fost nimeni sa imi aminteasca. m-am gandit inca o data la tot ce iau fara sa spun multumesc, la faptul ca fiecare suntem un fel de planeta si lucrurile importante pentru noi graviteaza in jurul nostru si asa ne formam propriul univers. 

nu stiu unde ma va duce drumul pe care sunt, dar stiu sigur ca nu imi mai e frica sa merg. daca pana acum am stat si am admirat poteca, copacii, m-am jucat cu norii sau am povestit cu vantul, acestea nu mi-au adus un mare rezultat. experienta e totul. asa ca m-am hotarat sa pornesc. chiar daca e cu mai putini oameni care sa imi tina de frig, se poate. nu se stie ce o sa ma intampine pe parcurs. 

spune-mi ca sunt puternica si iubita. ca tot ce vine este exact ce am nevoie. invata-ma ca este de ajuns sa fiu eu multumita cu mine, ca trebuie sa ma gandesc la mine cand vreau sa fac ceva si mai apoi la ceilalti. ca nu trebuie sa ma astept ca cineva vreodata sa aprecieze ce fac si totusi sa continui daca stiu ca e bine si drept. da-mi forta asta. 

mi-ai spus ca inainte sa ne nastem facem un acord cu toti oamenii pe care ii vom intalni. si trebuie sa zambim de fiecare data si sa ne spunem „Ah, tu erai! Bine ai venit, Asteptam sa ma inveti lectia asta”. de asemenea, m-ai convins ca atunci cand vedem parti urate din altii acestea se includ si in noi si ca daca le pot depasi ma pot schimba si creste. 

imi sta gandul la tine, mie-e dor. un dor de fericire pentru ca stiu ca esti bine acolo undeva. oare si tu te gandesti la mine? sau macar uneori? mi-ar fi placut sa dau de tine, intamplator undeva. un minut si sa stiu ca ai avut sarbatori mai frumoase ca anul trecut. ai trecut prin multe, meriti ce e mai bun. 

intamplarea face ca am citit vechi conversatii. imi spuneai anul trecut ca sunt precum un brad de craciun. unul frumos, care iti ia ochii prin simplitatea lui si prin sentimentul pe care il ai cand esti cu el in aceiasi camera. un brad de craciun pe care l-ai pastra tot anul. era ora doua tarziu in noapte, ce fel de discutii sunt astea? care ar fi fost reactia mea „corecta”? nu stiu daca exista asa ceva. am fost asemanata unui brad de Craciun si a fost cel mai frumos compliment. 

am citit zilele astea „I wrote this for you”. este un pasaj acolo care se numeste „the translation service”. spune cam asa ” and when i asked you how you’d been, I meant I missed you more than I’ve ever missed anything before”. si mi-e dor de tine, tare, sa stii.

ramai cu bine, sa ai un an plin de bucurie si oameni dragi. sa nu ma uiti. te iubesc, cred ca mereu o voi face