cred in oameni frumosi, oameni alaturi de care poti sa cresti. poate ca maturitate inseamna sa accepti persoana care a fost, sa o respecti in ciuda greselilor si sa te bucuri ca acum e din nou pe drumul cel bun. pana la urma si acest drum „bun” e relativ.

totul in jurul meu e despre perspectiva. ploua iar eu trag o linie. calculez cati oameni am pierdut si de ce, apoi cati au venit noi, ce au adus cu ei. cate bagaje mai am si locuri de depozitare. incerc sa fac curatenie in toate locurile din inima mea din care unii sau altii au plecat fara sa adune dupa ei.

ieri am zambit. ma bucur ca ai venit acasa, imi era atat de dor de tine. nu stiu ce ai facut dar mi-ai zguduit lumea din nou ca apoi lucrurile sa cada toate la locul lor. cred ca daca nu veneai si nu aveam atata de invatat iar viitorul meu nu depindea de luna aceasta ma urcam in primul tren. dar am spus mult prea multi de „daca”.

se pare ca perioada asta e caracterizata de ” ce ar fi daca… „, „daca ar fi dupa mine as…” , „daca as putea uite ce as face..” . o sa treaca toate si dupa o sa imi fie dor chiar si de incertitudine.

de fapt, imi e dor. am invatat ca sufletul meu e facut dintr-o combinatie de mare, nisip si praf de stele. imi lipsesc cantece de chitara, concerte, un pahar in plus de bere, plecatul prin tari, fuga catre oameni dragi. imi e dor sa traiesc si altceva. poate ca doar imi lipseste curajul de a infrunta necunoscutul, ofof eu si zona mea de confort se pare ca ne intelegm prea bine.

doar pentru ca am mai pierdut o data nu insemana ca nu am avut de invatat. multumesc pentru tot 🙂

caci in curand va fi vorba despre noi inceputuri…
iar noi mergem inainte pe principiul: ce se mai poate intampla? si asteptam ca toate lucrurile bune si frumoase sa navaleasca peste noi.

Anunțuri

m-am trezit si sunt morocanoasa. ascult colinde. e sfarsit de august. maine plec la mare.

nu cred ca planetele se mai invart cum trebuie.

iesim sa mai impartim cateva cuvinte. si ele au ajuns atat de usoare. totusi, imi pare rau ca povestile noastre au ajuns tot mai putine, mai goale pe dinauntru, mai lipsite de esenta, mai vestejite. poate ca inceputul toamnei le schimba si lor culoarea. imi pare rau ca rad fortat dar cred ca si voi v-ati schimbat. nu mai suntem noi.

continuam cu saparea prapastiei nu cu construirea podurilor. si ea devine tot mai mare. se pare ca am inceput sa pastram mai mult secretele si povestile celorlalti decat pe ale noastre. candva ziceam „ne schimbam si e inevitabil”. acum am invatat ca e nevoie de mult curaj sa accepti schimbarea.

cred ca ma duc la mare in doua saptamani. asa, ca sa ma spal de toate…..

uneori

e intrebata mereu de ce crede in oameni, de ce ii iubeste atat de mult. in fiecare zi ii se spune ca oamenii sunt rai, ca oamenii o vor distruge. ea nu crede si vrea sa le dovedeasca contrariul. oamenii sunt grozavi pentru ca sunt puternici. in fiecare zi au puterea de a lua decizii, de a da tot ce e mai bun din ei. in fiecare zi pot invata unii de la ceilalti, pot evolua. se pot inventa. au forta de a infrunta o noua zi, de a privi cu curaj spre necunoscut. uneori au cu ei cuvintele potrivite la momentul potrivit. uneori fac gesturi mici, pe care nu le uitam toata viata. uneori ne fac sa ne simtim in siguranta. unori fac lucruri banale.cateodata impresioneaza. uneori se ascund atat de tare in ei, incat isi pierd eul dar cand se regasesc sunt mult superiori. ei isi urmeaza visele sau macar cred ca o fac. uneori imprumuta visele altora si apoi regreta dar mai speciali sunt cei care se ridica si pleaca spre ceea ce isi doresc. oamenii iubesc, traiesc intens si uneori dau totul unul pentru celalalt. oamenii cunosc. uneori este frig in sufletele lor, dar pentru asta nu inceteaza sa caute caldura. unii dintre ei cred in minuni. nu de putine ori isi amintesc sa fie recunoscatori.

ea crede in oamenii frumosi. pentru ca ei sunt cei care conteaza 🙂