reevaluare

ne-am asezat in fata calculatoarelor noastre. eu,cu lacrimi in ochi, agenda cu micul print, ceaiul si intrebarile pregatite. tu, cu rabdare si cu ideea de a face mereu sa ne fie bine. imi oferi un sentiment de acasa, iti multumesc pentru asta.

si asa am inceput sa facem diagrame. da, ca la matematica, dar de data asta masurau timpul. investitia. lucrurile la care renunti si ce primesti in schimb. se pare ca amandoua aveam nevoie de o reorganizare a prioritatilor. face bine la inima sa stiu ca locul meu e acolo undeva sus, chiar daca nu ne-am mai vazut de ceva timp. iar cuvantul acesta „timp”. nu mai stiu cand s-a terminat vara si cand au inceput sa cada frunzele. ce mult mi-ar mai placea acum nisipul, marea, aerul sarat. intotdeauna am crezut ca si marea face bine la suflet. 

am vorbit si despre stres, despre unde se duce energia si cand apare disperarea. mereu la tine gasesc raspunsuri. am ajuns la concluzia ca sunt zile in care avem doar 2-3 ore, fiecare pentru ea, ce trebuie distribuite foarte bine. si urmeaza intrebarea: pe mine ce ma face fericit? familia, prietenii, cafeneaua din colt, cartea pe care s-a pus praful si de care doresc de mult sa ma apuc, serialul pe care vreau sa il urmaresc, internetul, sportul? Si oare cum gasesc un echilibru intre tot ce mi se intampla si tot ce vreau sa mi se intample? 

mi-ai spus ca asa sunt oamenii, intotdeauna constientizeaza ultimii cand ceva important se intampla in viata lor. cand ceva semnificativ se construieste datorita lor sau se darama. am zambit trist monitorului si am asteptat sa vad cum se continua discutia. 

iti explicam cat de important e sa nu renunt la mine, la ce ma face fericita acum. ca apreciez momentele in care stau eu cu mine, ca in viata celor care ofera vine un moment cand obosesc si am nevoie sa imi revin, sa fac pace cu mine si cu ceilalti, in plus, nu sunt foarte multi oameni care ofera ceva in schimb dar e important sa continui sa faci bine pentru ca asta te face complet.

mi-ai reamintit ca a lua problemele, a le ascunde sub covor si a te preface ca nu exista nu e o solutie, sau daca e, e doar de moment. vine o vreme cand sub covor se tot aduna si trebuie sa faci curat, si e mult mai greu. ca ma simt sufocata. ca trebuie sa invat sa renunt la tot ce nu mai pot cuprinde. la anumite activitati, la oameni noi, frumosi, de la care am ce invata. sa le zic acestora ca timpul (iar cuvantul acesta) nu imi permite, fara a fi superficiala. ca nu mai trebuie sa tin cont de alte nevoi, ca trebuie sa imi vad proritatile. ca o sa invat sa exclud orice nu e prioritate.

ti-am pus o intrebare potrivita: cand ai inceput sa te schimbi asa? cand petreci foarte mult timp cu o persoana incepi sa nu mai observi micile schimbari, apoi timpul (da, iar timpul) trece si realizezi ca sunt mari schimbari. nu stiam daca si tu ai sentimentul ca nu te mai identifici cu tine. mi-ai zis ca te-ai pierdut de mult dar uneori te mai gasesti, poate se datoreaza faptului ca mai vizitezi vechile incaperi ale sufletului tau. 

nu stiam daca e mai important sa fiu autentica sau sa construiesc o alta eu, care nu stiu cum va arata si daca imi va placea. „ramai, dar nu uita ca totul se transforma, tu, eu, universul. daca nu o poti pastra pe cea autentica, de ce nu o transformi pe cea noua? de ce nu o faci frumoasa? ” asta a fost raspunsul tau. practic, varianta mea cea noua, varianta ta cea noua e conditionata de anumite situatii din prezent. mi-am dat apoi seama ca intotdeauna ma ajuti sa ma regasesc si am continuat. am realizat atunci ca motivul pentru care ma trezesc in fiecare dimineata bosumflata il reprezinta faptul ca sunt blocata intr-o versiune trecuta a mea pe care o apreciez enorm si nu concep a-i face loc versiunii prezente sau viitoare. 

am lasat discutia in aer, te-am intrebat ce faci cand ti-e dor de tine. mi-ai spus ca nimic momentan si a ras amandoua cu gandul ca asta nu e o solutie. stiam amandoua ca avem sclipiri in ochi si ca putem sa gasim mereu solutii. maine e despre o noua abordare, multumesc pentru tot ce faci pentru mine. 

 

 

cand „eu” devine „noi”

ce se intampla atunci cand, dupa mult timp, dragostea iti bate din nou la usa? o lasi sa intre, faci un ceai si va asezati intr-un coltisor la povesti? sau…?

poti sa lasi fricile, trecutul si restul lucrurilor mici care iti alcatuiesc intreaga viata deoparte si sa o iei de la capat? sa transformi „eu” in „noi”?

chiar daca ai refuzat de atatea ori sa o lasi sa intre sau chiar ai vrut sa o scoti afara cu forta, se pare ca tot la tine se intoarce.

…ce o sa faci acum?

azi este o zi speciala

iubesc momentul in care ajung acasa, obosita dupa o zi plina, ma schimb de hainele bune si ma arunc in patul meu nefacut. imi place linistea si imi place ca am laptop. asta inseamna ca pot sa stau in pat la calculator. imi place zgomotul tastelor. nu ma deranjeaza masinile care trec pe podul de langa blocul meu si care fac galagie pentru ca e geamul deschis. ma bucur de soare, de caldura. ma bucur de ziua de azi, de faptul ca e luni, de faptul ca a inceput scoala. imi era dor de radio, imi era dor sa pun muzica pe holuri. imi era dor de fete, de glumele noastre, de povestile pe furis in ore. imi era dor de mancarea de la scoala, de cornul dulce cu miere. imi era dor de echipa de vountari, de zambetele lor. m-am trezit azi dimineata si eram…eu. aveam chef sa fiu eu, sa rad, sa ascult, sa sar, sa ma agit, sa rad iar, sa repet acelasi lucru de 40 de milioane de ori. mi-a trecut repede timpul. am fost la cumparaturi. am stat pe terasa, am baut o cafea in patru culori, am admirat orasul. mi-a intrat soarele in ochi si norii s-au jucat iar cu mine. am venit pe jos acasa. am facut cadouri din suflet. am gatit si iar am scos atata de mult fum incat vecinii au crezut ca mi-a luat foc apartamentul.

iubesc prietenii vechi cu care vorbesc prin mesaje. iubesc murele congelate ca desert si pozele de pe tumblr. ma apuc de editat filmulete pentru un proiect cu voluntarii mei. v-am mai spus oare, ca imi place mult ziua de azi? uite cate am facut pana acum si inca mai am timp pana ma pun la somn. cand termin treaba, ma pot uita la desene sau pot sa ascult VH1 in timp ce citesc. o sa va aduc aminte cat de grozavi sunteti si ca toate lucrurile in care credeti sunt realizabile. o sa va aduc aminte ca sunteti speciali, ca meritati tot ce e mai bun pentru voi. si ca aveti timp, doar ca trebuie sa invatati sa va organizati. va invit sa va ganditi la toate intamplarile frumoase pe pacursul unei zile, la lucrurile mici care conteaza cel mai mult, la ce va face fericiti.

azi este o zi speciala pentru ca ne amintim sa fim recunoscatori. pentru cine suntem si pentru tot ce avem.

si va las cu Mesajul celor de la Motivonti, pentru cei care au dificultati cand vine vorba de prima zi a saptamanii: ” E luni si probabil nu esti prea entuziasmat. Dar entuziasmeaza-te! Caci azi vei fi maret! Nimic maret nu a fost vreodata realizat fara entuziasm”. E primul lor mesaj, sper ca v-a lasat cu un gand bun 🙂

eu pot

nu fac reclama la pepsi. nici nu consum pepsi sau alte sucuri cu acid in general dar mesajul reclamei e interesant.
un video care merita…

intrebare..

ziua aia a fost speciala…
eu: daniiiii….ti-ar palcea sa fi Luna? Luna de pe cer.?
ea: alle aberezi… esti aeriana, vorbesti mult si pui intrebari tampite!!!
eu: da danii…Luna e asa deee singura…? adica sta acolo si se uita la tine si nu are pe nime… nu mi’ar placea sa fiu in locul ei…
ea: alle esti bine? .. nu stiu daca mi’ar placea….

….si am ajuns acasa si am realizat cat de mult poti cunoaste un om daca pui intrebarea asta… deci: ti-ar placea sa fi Luna? si va voi raspunde cu interpretare :p… tine de ” inclinatia” mea psihologica… astept raspunsuuri :]

deoarece si pentru ca.

nu stiu. poate cateodata este nevoie doar de cateva persoane ca sa te simti cineva. exista momente in care timpul se opreste si tot ce faci este sa razi, sa te bucuri impreuna cu cei dragi, sa fii fericit ca existi si ca esti tu. poate ca cei la care tii sunt cel mai bun medicament al sufletului. desigur ca sunt mandra de ei. sunt prietenii mei si sunt deosebiti si nu in ultimul rand ma fac speciala. imi place sa stiu ca ii am langa mine si orice s’ar intampla sunt aici. poate ca vor fi aici intotdeauna, sau poate ca nu. dar tin la ei, enorm. si viata nu ar fi asa de colorata fara ei. ma fac sa ma simt altfel si e nemaipomenit. nu ai nevoie de ceva ca sa tii la o persoana pentru ca tii pur si simplu. si oamenii uneori se uita ciudat cand radem zgomotos, vorbim exagerat de tare sau facem glume stupide dar astea sunt momentele care intr-adevar conteaza.

si poate articolul e slab si chiar nu-mi pasa. sunt adolescenta si am prea multe idei, ganduri si sentimente. dar ii iubesc, lucru foarte important. si nu pot sa ma gandesc la o dimineata in care sa ma trezesc, sa ajung la scoala si sa nu aud drama oksanei si pe andreea care sa imi povesteasca ce i-o mai facut nu stiu cine. sau un weekend fara sabrina, care sa imi zica cat de mult ii e dor de un oarecare individ, deea care sa fie seaca si andra care sa vorbesca prostii. sunteti tot ce am mai bun.

si eu… eu „sunt aici s’aud ce ai de spus nu’ti cer nimic, vreau doar sa ascult. eu sunt aici sa cred, sa te ajut, pentru ca la fel si tu ai facut…” (versuri propaganda – pentru voi)