weekend aglomerat, eseu despre pasiuni si despre planuri de viitor. cineva trebuie sa le explice oamenilor ca e bine sa mai traiasca si in prezent. daca mi-as deschide o scoala ar avea numele „scoala prezentului” si as invata oamenii de toate varstele cat de frumos e chiar momentul acesta. pentru ca acum e tot ce am, un maine nu mi se poate garanta din partea nimanui. dar toutusi ne place sa ne facem planuri pe maine. maine gatesc. maine port rochia cea noua. maine o sa ii spun te iubesc si apreciez ca esti langa mine. de ce maine? de ce nu azi? sunt convinsa ca nu sunt singura care gandeste asa. 

agitatie, o zi la cluj, zambete ce mai mascheaza din oboseala. daca a opresc sa descriu ce simt acum, in afara de faptul ca sunt extenuata, sunt fericita

Notă

poate ca m-am obisnuit cu jumatati de masura. un zambet, o strangere de mana. un telefon sau un mesaj o data la foarte mult timp. poate ca am fost mereu acolo cand ai avut nevoie, sau macar am vrut sa fiu. poate ca am profitat de fiecare ocazie ca sa te vad, ca sa imi dovedesc mie ca esti altfel. am crezut ca daca ma vezi ziua ta e macar putin mai buna, ca iti place sa observi cum cresc. ca esti mandru de mine. ca sunt eu intr-o lume in care toti incearca sa schimbe asta. speram ca o cafea cu scortisoara bauta in fuga sa iti umple sufletul de fericire. credeam ca va veni o zi in care sa ma intrebi cum imi merge si sa ai rabdare sa iti povestesc toate nimicurile, sa ma repet, sa rad si tu sa nu intelegi nimic dar sa imi acorzi toata atentia pentru ca merit, sa nu ma intrerupi, sa mori dupa entuziasmul din vocea mea. credeam ca avem mai multe in comun decat desenele preferate, 18 ani trecuti si ei, muzica de pe rock fm si jocurile stupide pe calculator.

poate ca m-am obisnuit sa nu fiu locul unu in viata ta. si poate nici in a altora. poate ca de aia am trecut prin atatea. se zice ca oamenii fug de relatii din doua motive. ori nu le pasa, ori le pasa prea mult. relatii in general. multumesc pentru tot.

poate ca in final nu ma cunosti deloc si o sa discutam aceleasi banalitati la infinit. poate nu o sa petrecem Craciunul impreuna, poate ne vedem din intamplare sau poate o sa ne acordam nenumarate sanse sa ne gasim si nu vom ajunge la nici un rezultat. oricum, in lumea asta, cine mai depune efort?

deoarece si pentru ca.

nu stiu. poate cateodata este nevoie doar de cateva persoane ca sa te simti cineva. exista momente in care timpul se opreste si tot ce faci este sa razi, sa te bucuri impreuna cu cei dragi, sa fii fericit ca existi si ca esti tu. poate ca cei la care tii sunt cel mai bun medicament al sufletului. desigur ca sunt mandra de ei. sunt prietenii mei si sunt deosebiti si nu in ultimul rand ma fac speciala. imi place sa stiu ca ii am langa mine si orice s’ar intampla sunt aici. poate ca vor fi aici intotdeauna, sau poate ca nu. dar tin la ei, enorm. si viata nu ar fi asa de colorata fara ei. ma fac sa ma simt altfel si e nemaipomenit. nu ai nevoie de ceva ca sa tii la o persoana pentru ca tii pur si simplu. si oamenii uneori se uita ciudat cand radem zgomotos, vorbim exagerat de tare sau facem glume stupide dar astea sunt momentele care intr-adevar conteaza.

si poate articolul e slab si chiar nu-mi pasa. sunt adolescenta si am prea multe idei, ganduri si sentimente. dar ii iubesc, lucru foarte important. si nu pot sa ma gandesc la o dimineata in care sa ma trezesc, sa ajung la scoala si sa nu aud drama oksanei si pe andreea care sa imi povesteasca ce i-o mai facut nu stiu cine. sau un weekend fara sabrina, care sa imi zica cat de mult ii e dor de un oarecare individ, deea care sa fie seaca si andra care sa vorbesca prostii. sunteti tot ce am mai bun.

si eu… eu „sunt aici s’aud ce ai de spus nu’ti cer nimic, vreau doar sa ascult. eu sunt aici sa cred, sa te ajut, pentru ca la fel si tu ai facut…” (versuri propaganda – pentru voi)