o parte din copilarie …

Photobucket

citeam un articol despre copilarie si ma gandeam la zilele in care nu aveam mai mult de 6 ani si imi placea locul in care locuiam.. era ca un oras al meu care se intindea de la un capat al strazii pana in altul care cuprindea blocurile 4 cu cele 3 scari, blocul 3 si blocul 2, blocul 56 din pivnita caruia beam apa vara cand era cald si in care jucam „scunsea” pe inuneric. orasul format din spatele blocului 56, „zona verde” care nu era tocmai verde si ‘dupa curba”.

de tot ce insemna Nenea FULEA, un vecin mohorat, care nu suporta cand mancam seminte in fata blocului ca faceam mizerie, care nu prea iubea copii si nu ii placea cand stateam pe banca si faceam galagie.. doamne saracu om cate o indurat din cauza noastra… imi amintesc ca imi dadea mama bani si mergeam ” in colt” la magazin si cumparam guma de mestecat dinaia ieftina cu tatuaje. si mai stiu ca ne trebuia doua sau trei gume ca sa ii acoperim vizorul care era urias. dupaia ne hotaram care sa mergem sa sunam la usa sau sa batem fugeam ca disperatii undeva sa putem urmari reactia.. si in general era aceiasi : iesea nervos din casa, iesea si din scara blocului si se uita ingrozit si ne injura. dar dupa ce a murit intr-o zi am aflat cat de mult il iubeam noi pe nenea fulea, vizorul lui si zilele in care il chinuiam cu diverse chestii. si stiu ca ne placea sa ii punem pasta de dinti pe clanta usii.. sau…sampon. :))

asta imi veni acum in cap.. dar mai erau si muuulte multe altele…stiu cand eram mai mari si mutam trabantu unui vecin ca nu aveam ce face. stiu cand jucam „scunsea” si n ascundeam dupa o tufa in parc si jucam carti si apaream dupa o jumate de ora. stiu cand mergeam la „furat” de strugri si cand faceam oameni imensi de zapada in curtea blocului vecin. stiu cand mancam caiese din pom si cand culegeam flori din care faceam inimi pe asfalt pentru parintii nostrii. stiu tot.

deoarece si pentru ca.

nu stiu. poate cateodata este nevoie doar de cateva persoane ca sa te simti cineva. exista momente in care timpul se opreste si tot ce faci este sa razi, sa te bucuri impreuna cu cei dragi, sa fii fericit ca existi si ca esti tu. poate ca cei la care tii sunt cel mai bun medicament al sufletului. desigur ca sunt mandra de ei. sunt prietenii mei si sunt deosebiti si nu in ultimul rand ma fac speciala. imi place sa stiu ca ii am langa mine si orice s’ar intampla sunt aici. poate ca vor fi aici intotdeauna, sau poate ca nu. dar tin la ei, enorm. si viata nu ar fi asa de colorata fara ei. ma fac sa ma simt altfel si e nemaipomenit. nu ai nevoie de ceva ca sa tii la o persoana pentru ca tii pur si simplu. si oamenii uneori se uita ciudat cand radem zgomotos, vorbim exagerat de tare sau facem glume stupide dar astea sunt momentele care intr-adevar conteaza.

si poate articolul e slab si chiar nu-mi pasa. sunt adolescenta si am prea multe idei, ganduri si sentimente. dar ii iubesc, lucru foarte important. si nu pot sa ma gandesc la o dimineata in care sa ma trezesc, sa ajung la scoala si sa nu aud drama oksanei si pe andreea care sa imi povesteasca ce i-o mai facut nu stiu cine. sau un weekend fara sabrina, care sa imi zica cat de mult ii e dor de un oarecare individ, deea care sa fie seaca si andra care sa vorbesca prostii. sunteti tot ce am mai bun.

si eu… eu „sunt aici s’aud ce ai de spus nu’ti cer nimic, vreau doar sa ascult. eu sunt aici sa cred, sa te ajut, pentru ca la fel si tu ai facut…” (versuri propaganda – pentru voi)