iesim sa mai impartim cateva cuvinte. si ele au ajuns atat de usoare. totusi, imi pare rau ca povestile noastre au ajuns tot mai putine, mai goale pe dinauntru, mai lipsite de esenta, mai vestejite. poate ca inceputul toamnei le schimba si lor culoarea. imi pare rau ca rad fortat dar cred ca si voi v-ati schimbat. nu mai suntem noi.

continuam cu saparea prapastiei nu cu construirea podurilor. si ea devine tot mai mare. se pare ca am inceput sa pastram mai mult secretele si povestile celorlalti decat pe ale noastre. candva ziceam „ne schimbam si e inevitabil”. acum am invatat ca e nevoie de mult curaj sa accepti schimbarea.

cred ca ma duc la mare in doua saptamani. asa, ca sa ma spal de toate…..

cand „eu” devine „noi”

ce se intampla atunci cand, dupa mult timp, dragostea iti bate din nou la usa? o lasi sa intre, faci un ceai si va asezati intr-un coltisor la povesti? sau…?

poti sa lasi fricile, trecutul si restul lucrurilor mici care iti alcatuiesc intreaga viata deoparte si sa o iei de la capat? sa transformi „eu” in „noi”?

chiar daca ai refuzat de atatea ori sa o lasi sa intre sau chiar ai vrut sa o scoti afara cu forta, se pare ca tot la tine se intoarce.

…ce o sa faci acum?

inocenta.

straluceste. o vezi de la departare. e doar o fetita cu paltonas negru si ghiozdan colorat pe spate. se sprijina de un stalp vechi de fier forjat si asteapta autobuzul. crede in magie.cand fulgii mici de zapada cad in parul ei parca orice vis ar deveni realitate. priveste in gol cu zambetul pe buze. numai ea stie la ce se gandeste. inainte de a pleca de acasa a vazut un film cu printi si printese. a inceput sa creada in povesti. se trezeste la realitate cand autobuzul opreste in statie. e gol si pare a merge spre nicaieri. ea se urca parca asteptand o noua aventura. ce inocenta e..

Ps:. nu uita ca realitatea distruge prin duritatea ei, copilo. o sa te privesc din umbra. o sa am grija de tine…acolo unde esti tu, o sa fiu si eu.indiferent de ce se va intampla o sa fiu acolo sa iti amintesc cine esti…