reevaluare

ne-am asezat in fata calculatoarelor noastre. eu,cu lacrimi in ochi, agenda cu micul print, ceaiul si intrebarile pregatite. tu, cu rabdare si cu ideea de a face mereu sa ne fie bine. imi oferi un sentiment de acasa, iti multumesc pentru asta.

si asa am inceput sa facem diagrame. da, ca la matematica, dar de data asta masurau timpul. investitia. lucrurile la care renunti si ce primesti in schimb. se pare ca amandoua aveam nevoie de o reorganizare a prioritatilor. face bine la inima sa stiu ca locul meu e acolo undeva sus, chiar daca nu ne-am mai vazut de ceva timp. iar cuvantul acesta „timp”. nu mai stiu cand s-a terminat vara si cand au inceput sa cada frunzele. ce mult mi-ar mai placea acum nisipul, marea, aerul sarat. intotdeauna am crezut ca si marea face bine la suflet. 

am vorbit si despre stres, despre unde se duce energia si cand apare disperarea. mereu la tine gasesc raspunsuri. am ajuns la concluzia ca sunt zile in care avem doar 2-3 ore, fiecare pentru ea, ce trebuie distribuite foarte bine. si urmeaza intrebarea: pe mine ce ma face fericit? familia, prietenii, cafeneaua din colt, cartea pe care s-a pus praful si de care doresc de mult sa ma apuc, serialul pe care vreau sa il urmaresc, internetul, sportul? Si oare cum gasesc un echilibru intre tot ce mi se intampla si tot ce vreau sa mi se intample? 

mi-ai spus ca asa sunt oamenii, intotdeauna constientizeaza ultimii cand ceva important se intampla in viata lor. cand ceva semnificativ se construieste datorita lor sau se darama. am zambit trist monitorului si am asteptat sa vad cum se continua discutia. 

iti explicam cat de important e sa nu renunt la mine, la ce ma face fericita acum. ca apreciez momentele in care stau eu cu mine, ca in viata celor care ofera vine un moment cand obosesc si am nevoie sa imi revin, sa fac pace cu mine si cu ceilalti, in plus, nu sunt foarte multi oameni care ofera ceva in schimb dar e important sa continui sa faci bine pentru ca asta te face complet.

mi-ai reamintit ca a lua problemele, a le ascunde sub covor si a te preface ca nu exista nu e o solutie, sau daca e, e doar de moment. vine o vreme cand sub covor se tot aduna si trebuie sa faci curat, si e mult mai greu. ca ma simt sufocata. ca trebuie sa invat sa renunt la tot ce nu mai pot cuprinde. la anumite activitati, la oameni noi, frumosi, de la care am ce invata. sa le zic acestora ca timpul (iar cuvantul acesta) nu imi permite, fara a fi superficiala. ca nu mai trebuie sa tin cont de alte nevoi, ca trebuie sa imi vad proritatile. ca o sa invat sa exclud orice nu e prioritate.

ti-am pus o intrebare potrivita: cand ai inceput sa te schimbi asa? cand petreci foarte mult timp cu o persoana incepi sa nu mai observi micile schimbari, apoi timpul (da, iar timpul) trece si realizezi ca sunt mari schimbari. nu stiam daca si tu ai sentimentul ca nu te mai identifici cu tine. mi-ai zis ca te-ai pierdut de mult dar uneori te mai gasesti, poate se datoreaza faptului ca mai vizitezi vechile incaperi ale sufletului tau. 

nu stiam daca e mai important sa fiu autentica sau sa construiesc o alta eu, care nu stiu cum va arata si daca imi va placea. „ramai, dar nu uita ca totul se transforma, tu, eu, universul. daca nu o poti pastra pe cea autentica, de ce nu o transformi pe cea noua? de ce nu o faci frumoasa? ” asta a fost raspunsul tau. practic, varianta mea cea noua, varianta ta cea noua e conditionata de anumite situatii din prezent. mi-am dat apoi seama ca intotdeauna ma ajuti sa ma regasesc si am continuat. am realizat atunci ca motivul pentru care ma trezesc in fiecare dimineata bosumflata il reprezinta faptul ca sunt blocata intr-o versiune trecuta a mea pe care o apreciez enorm si nu concep a-i face loc versiunii prezente sau viitoare. 

am lasat discutia in aer, te-am intrebat ce faci cand ti-e dor de tine. mi-ai spus ca nimic momentan si a ras amandoua cu gandul ca asta nu e o solutie. stiam amandoua ca avem sclipiri in ochi si ca putem sa gasim mereu solutii. maine e despre o noua abordare, multumesc pentru tot ce faci pentru mine. 

 

 

si de data asta ai castigat. da, o faci intotdeauna. poate ca asa esti tu, lupti pentru totul sau nimic pe cand eu ma multumesc si cu momente, cu zambete si nopti nedormite.

ai avut si tu un rol in viata mea. m-ai invatat sa stralucesc la un moment dat. iti mai aduci aminte? nu stiam ca prietenia inseamna competitie, si daca asta inseamna pentru tine, imi pare rau ca am ajuns sa o luam pe drumuri diferite…

sper sa ai parte de ceruri cu multe stele, ordine in ganduri si muuulta fericire. cel putin cat sa iti incapa in suflet si in buzunare.

si mai sper sa nu ajugi sa te uiti in urma cu regret la oamenii care au trecut pe langa tine pentru ca s-au saturat sa se risipeasca.

Notă